Nutriție adaptată pentru cerințe unice

Punem cei 50 de ani de experiență științifică în slujba sănătății și stării de bine a animalelor de companie. Fondată de un medic veterinar în 1968, compania Royal Canin a fost întotdeauna un expert în nutriția sănătoasă a animalelor. Pisicile și câinii se află pe primul loc la fiecare pas al procesului de inovație, care are drept scop dezvoltarea unor soluții nutriționale precise și adaptate cerințelor acestora.

Yorkshire Terrier în picioare, în alb și negru
Pisică culcată pe un pat

Înțelegerea cerințelor nutriționale ale unui animal de companie

La Royal Canin, știm că pisicile Persane folosesc partea inferioară a limbii pentru a ridica crochetele, iar câinii Yorkshire Terrier sunt foarte capricioși când vine vorba despre hrană. Câinii Dalmațieni nu procesează purinele alimentare ca alți câini, iar greutatea pisicilor Maine Coon înseamnă că articulațiile lor au adesea nevoie de un sprijin mai mare. Înțelegând aceste nuanțe legate de sănătate și comportament, putem adapta fiecare hrană pentru a oferi un sprijin real fiecărui animal de companie.

Identificarea hranei potrivite

Un tip de hrană poate fi sigur și nutritiv, și cu toate acestea, să nu fie totuși cea mai bună alegere pentru o anumită pisică sau un câine. Hrana potrivită va răspunde nevoilor specifice ale fiecărui animal. Aceasta trebuie să țină cont de sensibilitățile animalului tău de companie, să îi mențină starea de sănătate, să îi respecte preferințele alimentare și să rămână palatabilă pe măsură ce nevoile animalului se vor schimba.

Dalmațian așezat afară

Știința, baza nutriției adaptate

Royal Canin dezvoltă o soluție nutrițională atunci când identifică o cerință, care se traduce apoi într-un profil nutrițional precis adaptat animalelor de companie în funcție de talie, rasă, vârstă, stil de viață și sensibilități. Pe lângă nutrienții măsurați cu precizie, noile abordări iau în considerare și factorii de percepție, precum forma, dimensiunea și textura crochetelor, adaptate la forma și dimensiunea maxilarelor animalelor de companie. Mai jos, puteți afla mai multe despre formulele Royal Canin pentru cerințe speciale.

Nutriție adaptată animalelor de companie de rasă

Animalele de rasă sunt unice prin natura lor. De aceea, am studiat pisici și câini din familii de diferite rase și am dezvoltat formule nutriționale adaptate pentru a le susține cerințele specifice de sănătate.

Concepere unor formule nutriționale pentru animalelor de companie de rasă nu înseamnă doar găsirea unui echilibru nutrițional optim. Experții noștri au colaborat cu profesioniști în domeniul animalelor de companie pentru a dezvolta crochete cu forme și texturi speciale, concepute pentru diferite rase de câini și pisici. Iată câteva exemple de astfel de adaptări:

Ilustrație cu crochete Royal Canin Labrador Retriever

Câine

Crochete pentru Labrador Retriever

Labrador Retrieverii au tendința de a mânca rapid și de a nu-și mesteca hrana. Forma specială ajută la reducerea vitezei cu care mănâncă aceștia. Conținutul de calorii este adaptat pentru a ajuta la menținerea unei greutăți ideale, la care se adaugă aportul de EPA și DHA pentru a susține oasele și articulațiile.

Ilustrație cu crochete Royal Canin Persian

Pisică

Crochete pentru pisici Persane

Pisicile Persane sunt brahicefalice și, ca atare, au o față plată, unică, ceea ce duce la dificultăți de prindere a hranei. Formă de migdală a zonei de contact, este optimă pentru prindere și masticație. Această formulă este, de asemenea, îmbogățită cu acizi grași Omega-3 și Omega-6, care susțin roba unică a pisicilor Persane, și o asociere specială de fibre, care stimulează tranzitul intestinal și contribuie la controlul ghemurilor de blană.

Nutriție adaptată taliei animalului tău de companie

Spre deosebire de multe alte specii, câinii pot avea talii foarte diferite, de la micuțul Chihuahua până la uriașul Dog German. Dar chiar și cele mai mici diferențe de talie pot necesita adaptări particulare ale suportului nutrițional al unui animal de companie. 

Durata și ritmul de creștere, dimensiunea maxilarelor, necesarul de energie și activitatea fizică, dimensiunea relativă a tractului digestiv, predispoziția pentru anumite afecțiuni și speranța medie de viață pot fi toate influențate de talia unui câine. Prin urmare, este important ca toți acești factori să fie luați în considerare la alegerea hranei pentru câini.

Gama Royal Canin Size Health Nutrition a fost adaptată special pentru câinii din toate taliile, pentru a se potrivi cu diferitele dimensiuni ale maxilarelor, niveluri de energie, viteze de creștere, speranță de viață și comportamente, de exemplu:

Ilustrație cu crochete Royal Canin pentru câini adulți de tale foarte mică

Crochete pentru câini adulți de talie foarte mică

Hrana noastră pentru adulți de talie foarte mică conține un echilibru de fibre și proteine ușor digestibile, pentru a facilita tranzitul intestinal prin tubul digestiv de dimensiuni mici al acestor câini. Caracteristicile unice de palatabilitate au fost concepute pentru a stimula câinii cu apetit capricios.

Ilustrație cu crochete Royal Canin pentru câini adulți de talie uriașă

Crochete pentru câini adulți de talie foarte mare

Hrana unui câine adult de talie foarte mare este îmbogățită cu proteine cu grad ridicat de digestibilitate, niveluri ale nutrienților adaptate pentru sănătatea cardiacă și un aport de calorii care să poată susține talia mare a animalului.

Nutriție adaptată vârstei animalului tău de companie

Animalul tău de companie trece prin multe schimbări pe parcursul vieții sale. De la pisoi și căței la pisici și câini adulți, vârsta este un factor cheie în determinarea cerințelor nutriționale ale animalului tău de companie. Indiferent de rasă, necesarul de energie, proteine, minerale și vitamine ale unui cățel sau pisoi este mult mai mare decât cel al unui adult. De asemenea, funcțiile lor digestive sunt diferite de cele ale adulților, deoarece capacitatea lor digestivă nu s-a maturizat încă.

Pe măsură ce pisicile și câinii ajung la stadiul adult și, în cele din urmă, la senioritate, nutriția de calitate rămâne esențială pentru o stare de sănătate optimă. Aportul de energie necesar, trebuie adaptat nivelului lor de activitate, care poate fi adesea afectat de problemele de sănătate legate de vârstă. Un animal de companie artritic, de exemplu, se va deplasa mai puțin și, astfel, va consuma mai puțină energie.

Iată câteva exemple ale modului în care am dezvoltat formule nutriționale specifice fiecărui stadiu de viață al animalelor de companie:

Ilustrație cu crochete pentru pisoi Royal Canin

Pisică

Crochete pentru pisoi

Formulele noastre nutriționale pentru pisoi conțin proteine și prebiotice cu grad crescut de digestibilitate, care susțin sistemul digestiv și dezvoltarea rapidă, precum și antioxidanți, care sprijină sistemul imunitar. Pentru maxilarele mai mici, am dezvoltat crochete cu dimensiune, formă și duritate adecvată.

Ilustrație cu crochete Royal Canin pentru câini seniori

Câine

Crochete pentru câini seniori

Crochetele noastre uscate sunt palatabile, ușor de rehidratat și conțin un amestec de fibre pentru a susține funcția digestivă. Nivelul adaptat de fosfor susține sănătatea renală a câinilor în vârstnici.

Nutriție adaptată stilului de viață al animalului tău de companie

Animalele de companie pot avea stiluri de viață foarte variate. Unele pisici stau exclusiv în casă, iar altora le place să iasă și să exploreze. Unii câini sunt foarte activi, iar alții trăiesc în zone urbane. Însă cum afectează aceste diferențe de comportament cerințele lor nutriționale? Fiecare dintre aceste stiluri de viață poate necesita niveluri de energie foarte diverse, care, dacă nu sunt luate în considerare în mod corespunzător în hrana animalului tău de companie, pot duce la obezitate sau la tulburări digestive.

În cazul pisicilor care trăiesc la interior, de exemplu, lipsa activității fizice poate duce la un tranzit intestinal mai lent și la scaune urât mirositoare. Câinii care trăiesc în mediul urban pot suferi de stresul dat de aglomerație, pot avea o activitate fizică redusă sau pot dispune de mai puțin spațiu decât cei care trăiesc în zone mai rurale.

Produsele Royal Canin sunt dezvoltate pentru a se potrivi stilului de viață al animalului tău de companie și pentru a susține sănătatea pe termen lung a acestuia, de exemplu:

Ilustrație cu crochete Royal Canin pentru pisici de interior

Pisică

Crochetele produsului Indoor cat

Hrana noastră pentru pisicile de interior conține fibre speciale, care ajută la eliminarea părului ingerat, are un conținut caloric adaptat pentru niveluri mai scăzute de activitate și proteine foarte ușor digestibile, care ajută la reducerea cantității și mirosului scaunelor.

Ilustrație cu crochete Royal Canin Relax Care Canin Care

Câine

Crochete Relax Care Canine Care

O hrană precis echilibrată, conținând anumite substanțe nutritive, în special o moleculă de tip proteină activă, recunoscută pentru proprietățile sale calmante, care îți va ajuta câinele să se simtă relaxat într-un mediu agitat sau aflat în schimbare.

Nutriție adaptată sensibilităților animalului tău de companie

Hrana unei pisici sau a unui câine trebuie să susțină permanent sănătatea și starea de bine a animalului. Anumiți nutrienți pot fi introduși în hrana animalului tău de companie, cu beneficii pentru funcția digestivă și cea urinară, sănătatea pielii și blănii și multe altele.

Iată câteva dintre modalitățile prin care Royal Canin a dezvoltat formule nutriționale adaptate pentru sănătatea animalelor de companie și sensibilitățile acestora:

Ilustrație a crochetelor Royal Canin dermacomfort cnn

Câine

Crochete Dermacomfort Canine Care Nutrition

Formula Dermacomfort este îmbogățită cu acizi grași Omega-3 și Omega-6, EPA, DHA și GLA pentru sănătatea blănii și pentru prevenirea iritațiilor pielii.

Ilustrație cu crochete Royal Canin oral care

Pisică

Crochete Oral Care pentru pisici

Dimensiunea, textura și forma crochetelor noastre Oral Care încurajează masticația, ceea ce ajută la curățarea dinților. Această hrană este îmbogățită în nutrienți, aleși special pentru a susține sănătatea dinților.

Pisică aflată pe o suprafață de lemn, la veterinar

Cerințele animalului tău de companie sunt în continuă schimbare

Pe măsură ce animalul tău de companie crește și înaintează în vârstă, există diferiți factori care îi pot influența cerințele nutriționale. Răspunsul rapid la aceste schimbări poate influența sănătatea acestuia pe termen lung. De aceea, este foarte important să mergi periodic la medicul veterinar.

Înainte de a schimba hrana câinelui sau pisicii tale, este necesară o evaluare nutrițională, efectuată de un profesionist în îngrijirea animalelor de companie. Scopul evaluării este aceala de a afla care este stilul de viață al animalului tău de companie, istoricul nutrițional al acestuia, sensibilitățile și orice alt element care i-ar putea solicita cerințele nutriționale particulare. După aceea, tu și medicul veterinar veți putea lua decizii privind specificitățile cerințelor nutriționale pentru pisica sau câinele tău, pe baza informațiilor științifice, respectând cerințele unice ale animalului tău de companie.

Ilustrație cu crochete Royal Canin

Filozofia nutrițională Royal Canin

Modul în care abordăm nutriția animalelor de companie s-a bazat întotdeauna pe știință și pe cercetările efectuate de nutriționiști, medici veterinari și oameni de știință din întreaga lume. Aflați mai multe despre abordarea noastră nutrițională, modul în care punem cerințele pisicilor și câinilor pe primul loc și modul în care ne asigurăm că produsele noastre asigură o suportul nutrițional precis, grație observațiilor și inovării permanente.

Filozofia nutrițională Royal Canin
Labrador Retriever maro închis și pisică roșcată

Prezentarea nutrienților

Înțelegând nutrienții și beneficiile acestora, poți lua decizii în cunoștință de cauză atunci când alegi hrana animalului tău de companie. La Royal Canin, am petrecut nenumărate ore cercetând cerințele nutriționale ale pisicilor și câinilor. Ca atare, fiecare dintre formulele noastre personalizate include cel puțin 50 de substanțe nutritive separate, adaptate cerințelor unice ale fiecărui animal de companie. Aflați mai multe despre fiecare dintre nutrienți și beneficiile acestora pentru pisici și câini.

Explicarea nutrienților esențiali