Modul în care hrana pisicii tale susține digestia

02.10.2018
Fiecare componentă din hrana pisicii poate fi utilizată în susținerea și gestionarea sensibilităților digestive, de la amestecul potrivit de fibre la proteinele de înaltă calitate.
Adult cat sitting down indoors on a wooden floor eating from a red bowl.

Toate pisicile pot suferi de probleme digestive la un moment dat în viața lor, dar, împreună cu sfaturile medicului veterinar, o hrană adecvată poate ajuta la gestionarea acestor sensibilități, precum și la ameliorarea simptomelor și disconfortului.

Rolul proteinelor în nutriția pisicilor

Proteinele reprezintă elementele de bază ale corpului pisicii, de la piele și păr până la gheare și anticorpi. Aminoacizii proveniți din proteine pot fi transformați în glucoză, esențială pentru funcționarea corectă a creierului, a rinichilor și a globulelor roșii ale sângelui, oferind, de asemenea, energie.

Din păcate, proteinele pot fi, de asemenea, una dintre principalele cauze ale problemelor digestive la pisici atunci când acestea nu pot digera cu ușurință hrana sau când au o alergie sau intoleranță la proteine. Proteinele cu grad ridicat de digestibilitate pot ajuta la ameliorarea simptomelor, deoarece acestea necesită mai puțin efort digestiv pentru absorbția nutrimentelor. Dietele destinate pisicilor cu alergii sau intoleranțe alimentare utilizează surse unice de proteine, precum proteinele hidrolizate sau proteinele mai rar utilizate, pentru a reduce probabilitatea agravării problemelor intestinale.

Grăsimile din hrana pisicii tale

Grăsimea este o sursă de energie bogată pentru pisica ta, oferind de două ori mai multă energie decât proteinele sau carbohidrații. Acizii grași esențiali sunt, de asemenea, importanți pentru funcționarea sănătoasă a anumitor organe, cum ar fi pielea. Consumul de grăsimi poate oferi pisicii caloriile necesare în condițiile unor pierderi în greutate.

Cu toate acestea, prea multă grăsime poate fi dificil de digerat. Medicul veterinar îți va indica nivelul adecvat de grăsimi pentru starea, vârsta și stilul de viață al pisicii, pentru a îi oferi beneficii nutriționale și a evita suprasolicitarea inutilă a sistemului digestiv.

Pisicile și carbohidrații

Pisicile nu au nevoie de carbohidrați în același mod ca și oamenii, dar aceștia sunt o sursă bună de glucoză și pot oferi energie. Există ideea greșită că pisicile pot suferi de intoleranță la gluten sau de boala celiacă, la fel ca oamenii; totuși, acest lucru nu a fost niciodată demonstrat. Pisicile cu probleme gastrointestinale pot beneficia de surse de carbohidrați ușor digerabili, cum ar fi orezul.

Pisică adult, în picioare, în casă, mâncând dintr-un bol argintiu.

Folosirea fibrelor în hrana pisicii tale

Mixul potrivit de fibre din hrana pisicii tale poate contribui semnificativ la starea de sănătate a tractului gastrointestinal al acesteia. O hrană bogată în fibre poate ajuta la prevenirea formării ghemelor de blană – o problemă care afectează în special pisicile care trăiesc preponderent în casă și poate contribui la menținerea tranzitului intestinal optim. Fibrele solubile pot avea un efect benefic asupra tranzitului gastrointestinal și vor regla, de asemenea, microflora care trăiește în mod obișnuit în tubul digestiv al pisicii.

Vitaminele, mineralele și alte nutrimente din hrana pisicii

Pisica ta are nevoie de un mix complex de minerale și vitamine în cantități mici, ceea ce o va ajuta în susținerea funcționării eficiente a corpului. Fiecare vitamină și substanță minerală are mai multe funcții; de exemplu, vitamina E funcționează ca un puternic antioxidant dar are și rol de a hrăni pielea.

Prebioticele și probioticele pot fi, de asemenea, benefice pentru gestionarea sensibilităților digestive ale pisicii. Prebioticele sunt substraturi nedigestibile sau „platforme” pe care se pot dezvolta bacteriile intestinale benefice și care stimulează creșterea acestora, în timp ce probioticele sunt organisme vii care influențează pozitiv microflora din tubul digestiv al pisicii. Ambele pot fi folosite pentru reechilibrarea bacteriilor prezente din tractul digestiv al pisicii, susținând sănătatea animalului.

Nu ezita să mergi la medicul veterinar dacă ai motive să crezi că pisica ta suferă de probleme digestive; acesta îți va putea oferi sfaturi privind cel mai bun mod de acțiune și îți va recomanda o hrană potrivită și echilibrată, pentru a susține sănătatea animalului tău de companie.

Înapoi sus

Găsește un medic veterinar

Dacă ai nelămuriri cu privire la starea de sănătate a pisicii tale, consultă un medic veterinar pentru a primi recomandări profesioniste. Caută în apropiere
Maine Coon adult în picioare, cu alb și negru, pe fundal alb